Gudima Olga

Gudima Olga

marți, 1 martie 2011

Cavalerul si domnisoara de onoare

Traditia domnisoarelor si cavalerilor de onoare pleaca din vremuri mai vechi. Astfel, la vechile nunti, mirele obisnuia sa fure mireasa, ajutat fiind de cavalerii de onoare, care erau imbracati similar mirelui si care ii induceau in eraoare pe urmaritori. La fel si domnisoarele de onoare, avand vestimentatia asemanatoare miresei, ii impiedica pe parinti sa isi gaseasca fata furata.

Astazi obiceiul furatului miresei exista inca, dar sub alt aspect. Rolurile cavalerilor si domnisoarelor de onoare nu mai sunt aceleasi, iar responsabilitatile lor s-au inmultit chiar.

Alegerea cavalerilor si domnisoarelor de onoare

O problema cu care se confrunta tinerii indragostiti o reprezinta alegerea persoanelor care sa poarte hramul de cavaler ori domnisoara de onoare. Se intampla ca multi sa doreasca aceasta pozitie, poate chiar prea multi, astfel ca unii trebuie refuzati. Mirilor le vine greu sa faca acest lucru, dar exista totusi solutii: pot alege domnisoare si cavaleri care sa nu formeze un cuplu, chiar daca unii dintre acestia vin insotiti. Aceasta idee nu le va surade tuturor si unii vor renunta.

De asemenea este greu sa alegeti persoanele care sa va insoateasca la nunta. Este indicat sa aveti grija ce personalitate au acestia (de evitat cei care nu tin cont de traditii in cazul in care vreti sa le urmati, ori cei ce sunt certareti, bautori etc) si ce varsta au. Nu este indicat sa fie sora mai mica spre exemplu, care este o dragalasa, dar...a uitat inelele acasa.

Pentru a nu se produce prea multe greseli instruiti cavalerii si domnisoarele de onoare cu privire la desfasurarea nuntii. Explicati-le cum ati hotarat sa decurga, care sunt obiceiurile pe care vreti sa le urmati, invitatii, ora desfasurarii diverselor evenimente etc. Astfel le va fi si lor mai usor sa va ajute si sa isi organizeze timpul.

Cum porneste nunta

Cavalerii de onoare sunt cei care deschid nunta. Ei pleaca impreuna cu lautarii la casa mirelui, unde urmeaza barbieritul acestuia. Mirele tine banii cu care urmeaza sa il plateasca pe cel care-l barbiereste sub picior pentru a nu-i fi furati de restul cavalerilor, care exact asta urmaresc. Barbieritul simbolizeaza devenirea mirelui barbat. Traditia spune ca daca banii ii sunt furati acesta pirde sansa de a deveni barbat.
De aici se pleaca la casa nasilor, unde sunt serviti cu sampanie ori vin si piscoturi sau alte gustari. Mirele are datoria de a pune papionul nasului si de a-i oferi buchetul nasei.
De la casa mirelui intreg alaiul porneste spre mireasa. Aceasta intre timp a fost gatita de domnisoarele de onoare, urmand ca nasa sa ii puna voalul. Mireasa pune apoi cocardele nasului, nasei si mirelui, iar domnisoarele de onoare pun restul cocardelor invitatilor.

Indatoririle in biserica

Alaiul porneste spre biserica, fiind deshis de o domnisoara de onoare si un cavaler, impreuna ducand cele doua lumanari de nunta. In urma lor vin in aceasta ordine: mireasa cu nasul, mirele cu nasa, socrii mari apoi socrii mici. Femeile vor sta intotdeauna in stanga barbatilor. Tot cavalerii si domnisoarele de onoare sunt responsabili ca cele doua lumanari sa nu stea in aceeasi masina in cazul in care deplasarea se va face cu masinile. Astfel ca nasa pleaca impreuna cu mirele, iar mireasa cu nasul. In biserica, daca nasii nu vor tine lumanarile, acestea vor fi tinute de catre cavalerul si domnisoara de onoare alesi pentru acest lucru. Apoi preotii, mirii, nasii precum si cavalerii si domnisoarele de onoare vor dansa in jurul mesei in semn de bucurie pentru unirea celor doi tineri. La iesirea din biserica lumanarile aprinse vor fi tinute de miri, si la plecare se vor afla de data aceasta in aceeasi masina.

In local...

In continuare domnisoarele si cavalerii de onoare vor fi cei care vor primi invitatii in localul unde va avea loc petrecerea, vor pune cocarde in piept celor care nu au fost la biserica, vor indruma invitatii spre locurile lor, spre garderoba. Tot ei vor fi cei care mentin atmosfera de veselie, invita la dans persoanele de pe scaun, vor sustine moral mirii, vor participa la aruncatul buchetului si al jarterei miresei, se vor ocupa de orice problema ivita.

Toate aceste responsabilitati pe care le au cavalerii si domnisoarele de onoare sunt pentru a le face nunta mai usoara mirilor si pentru a le oferi posibilitatea acestora de a se gandi doar la alesul/aleasa inimii lor. Cu oameni competenti in jur nunta va fi ca in povesti pentru tinerii insuratei.

 Un articol de Iulia D.
sursa:  http://www.kudika.ro/articol/mirese~pregatiri/12903/ce-roluri-au-domnisoarele-si-cavalerii-de-onoare.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu